De ce trebuie să ții cont când oferi cadouri de casa nouă? Sfaturi și Idei de cadou pentru noua locuință

De ce trebuie să ții cont când oferi cadouri de casa nouă? Sfaturi și Idei de cadou pentru noua locuință

Când vine momentul să mergi la prietenii sau rudele care s-au mutat într-o locuință nouă prima întrebare este ce cadou de casă nouă să le oferi. Nici nu este de mirare că te întrebi cu ce cadouri se merge la casă nouă când știi cât de important este acest pas pentru ei. Pentru noii proprietari începe o nouă etapă și este un prilej extraordinar să îi aibă pe toți cei dragi aproape. 

Fie că este vorba de un cadou de casă nouă pentru prieteni, cuplu, rude sau cunoștințe apropiate, acesta le va aminti mereu că ai fost lângă ei la început de drum. Așadar, dacă ai fost invitat la o petrecere de casă nouă, inspiră-te din articolul nostru cu ce cadouri să mergi prima dată în vizită!

Cum alegi cadouri de casă nouă inspirate?  

La fel ca în cazul oricărei alte ocazii speciale, există câteva criterii pe care să le iei în considerare când alegi un cadou pentru locuință.

Relația pe care o ai cu proprietarii. În funcție de relația pe care o ai cu gazdele, cadoul de noua casă poate fi simbolic, amuzant sau personalizat. Sfatul nostru este să alegi cadouri impersonale dacă urmează să treci pragul unor persoane a căror gusturi nu le cunoști în totalitate. 

Pasiunile lor. Dacă știi ce îi pasionează pe noii proprietari va fi și mai ușor să alegi un cadou de casă nouă. Doar gândește-te la stilul lor de viață, hobby-uri, lucruri pe care le fac constant în timpul liber. 

Funcționalitatea. Oricine apreciază cadouri practice de casă nouă. Este suficient să observi nevoile proprietarilor pentru a ști cum să alegi un cadou util pentru noua locuință.

Idei de cadou pentru casă nouă

Acum că știi de ce trebuie să ții cont când alegi cadouri pentru casă nouă, mai rămâne un pas. 

Cadouri haioase de casă nouă, personalizate sau cu o însemnătate cunoscută doar de voi se potrivesc perfect pentru prieteni. La fel precum decorațiunile sau accesoriile pentru amenajare. Ai grijă însă să reflecte stilul de design interior ales de proprietari. În astfel de cazuri, obiectele din Argint Masiv se încadrează în orice stil de amenajare și nu ar strica să arunci o privire pe www.zillara.ro pentru inspirație. 

Alte idei de cadouri de casă nouă sunt cele tradiționale/simbolice sau cadouri practice de casă nouă. În lista de idei de cadouri de casă nouă pentru bărbați se regăsesc ustensilele de bucătărie sau ceasurile de perete.

Dacă urmează să alegi un cadou de casă nouă pentru femei îți sugerăm să optezi pentru ceva elegant precum o cutie de bijuterii sau o vază din argint. 

Psst… Nașii sau finii tăi vor aprecia cu siguranță un set de veselă cadou pentru noua bucătărie. Te invităm să descoperi gama articolelor de bucătărie din argint și idei practice de cadou pentru casă nouă. 

 

1

 

Ce să NU oferi cadou de casă nouă? 

Nu chiar orice cadou se pretează pentru a celebra noua locuință. Este de la sine înțeles că produsele de îngrijire personală, seturile sau voucherele cadou nu sunt întocmai cea mai bună alegere. Dacă nu cunoști orientarea religioasă a proprietarilor este recomandat să eviți și obiectele religioase. 

Cauți un cadou de casă nouă pentru nași, fini, rude, cuplu sau cadou de casă nouă pentru prieteni? Inspirația vine la pachet cu strălucirea Obiectelor din Argint Masiv. Surprinde-i cu un cadou practic și prețios de casă nouă!

 

Distribuie articolul

Loading...